Inteligenta Artificiala in Medicina Veterinara!

(004) 0738 372 104

Blog | Babesioza la câini – atenție la neatenție!

Solicita Consultatie

Cine Cauzează Babesioza?

Babesioza este boala parazitară cauzată de infecția cu Babesia, care la câine, poate să fie transmisă prin mușcătura de căpușă, aceasta din urmă este gazda parazitului și prin urmare câinele însuși devine o a doua gazdă după infectare. Contaminarea are loc transcutanat, adică prin pielea câinelui. Căpușa se agață de acesta și începe să se hrănească cu sângele lui. Prin saliva căpușelor se transmit paraziții.

Studiile ne arată că perioada medie de incubație a Babesiei este de aproximativ două săptămâni, însă simptomele pot fi ușoare, uneori sunt trecute neobservate. În unele cazuri boala Babesioza poate fi fatală.

Babesia nu iartă pe niciun câine, indiferent de sex, vârstă sau rasă. Vestea bună este că acestea nu trăiesc pe câinii deparazitați corect extern.

De foarte multe ori, în rândul proprietarilor se crede că boala aceasta este una sezonieră. Ceea ce îi aduce în acest impas este nedeparazitarea externă a animalelor.

Câteva Tipuri de Babesii

·        Babesia canis – piroplasma mare;

·        Babesia canis vogeli – cea mai periculoasă. Se găsește în Africa.

·        Babesia canis rossi – întalnită în Europa;

·        Babesia gibsoni – piroplasma mică, întâlnită în toată lumea;

·        Etc.

Principalele Simptome ale Babesiozei

Babesiile infectează celulele roșii din sângele câinelui și prin urmarea pare anemia hemolitică, distrugând celulele roșii din sânge, astfel încat excesul de hemoglobină este eliberat, iar acesta cauzează de regulă icterul (îngălbenirea mucoaselor).

Simptomele clinice ale Babesiozei :

·        Lipsa poftei de mâncare;

·        Animalul nu mai are chef de joacă;

·        Culoarea neobișnuită a urinei, portocalie-rosiatică,

·        Febra (în unele cazuri),

·        Gingiile și albul ochilor devin de culoare galbenă.

·        Etc.

Cum Diagnosticăm Babesioza la Câini

Pentru a obține tabloul complet de date, medicul veterinar va avea nevoie ca tu să îi furnizezi cât mai multe informații cu privire la mediul în care traiește sau s-a plimbat animalul tău. Trebuie menționat dacă în ultima vreme ai identificat căpușe pe animal sau dacă ai omis să faci deparazitarea externă.

După aflarea acestor date, medicul veterinar examinează fizic animalul, iar apoi, îi va preleva o probă de sânge (necesară hemoleucogramei) pentru a depista dacă există sau un anemie (se observa de regulă plachetele sangvine, care de obicei sunt foarte scazute <200). Un alt examen pertinent este realizarea lamei pentru a observa cu microscopul Babesiile în hematii.

Iată mai jos o imagine cu Babesii în hematii (priviți în central imaginei):


Tratamentul Babesiozei

Toate metodetele de tratament sunt menite să suprime simptomele de boală, însa s-a putut observa ca infecțiile cu Babesiile pot fi unele persistente și chiar după recuperare, de aceea câinele se va ține sub observație.

Ce protocol presupunerămâne la latitudinea mediculului, dar deobicei se va folosi urmatoarea schemă :

·        Imizolul;

·        Antibioticoterapie;

·        Antihemoragice;

·        Protectoare hepatice și renale;

·        Antipiretice, dacă este cazul;

·        Vitaminoterapie;

·        Perfuzabile (uneori fiind nevoie chiar și de transfuzii);

·        Substanțe special pentru refacerea anemiei;

·        Etc. .

Ce șanse are animalul meu să supraviețuiască?

Prognosticul pentru un câine diagnosticat cu Babesioză este  unul rezervat. De multe ori, efectele bolii asupra organismului sunt devastatoare și deși a primit tratament de susținere, animalul nu se mai poate recupera.

În prezent nu există niciun vaccin care să împiedice îmbolnavirea, de aceea singura metodă eficientă rămâne prevenția.

Cum prevenim Babesioza?

Deparazitarea externă riguroasă reprezintă aplicarea lunară a unei soluții spot on, pastile luate intern ce acționează extern sau/și aplicarea unei zgărzi antiparazitare care are efect pe o perioadă mai lungă de timp.

Singurul mod de prevenție este deparazitarea externă regulată!